Prima pagină Resurse Gratuit
Imprimare Email

Brosura_criza-rate_small

GRATUIT!

Brosura_om-cosÎn această lume plină de crize financiare, scumpiri, reclame, manipulare, dorință de îmbogățire, promisiuni deșarte și nesiguranță, ce poate să fie gratuit?

Te-ai întrebat vreodată cât valorează viața ta?

Cui îi pasă cu adevărat de ea?

Care este PREȚUL cel mare plătit pentru tine?

Brosura_gramada-bani

Brosura_Adam-EvaDumnezeu l-a creat încă de la început pe om valoros modelându-l după chipul și asemănarea Sa, și dăruindu-i suflare din suflarea Lui. De atunci suntem nu numai trup material ci avem și SUFLET . Nu l-a părăsit pe Adam după creație ci s-a gândit și la nevoile lui sociale, de relaționare și a creat-o pe Eva.

 

Brosura_pom-interzisApoi, pe micii Lui "prințișori" acest Mare Rege Creator i-a așezat într-o grădină minunată și i-a binecuvântat așa: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” . Venea adesea la ei să le vorbească, să-i îndrume ca un Tată grijuliu ce era. Ei trebuiau doar să se bucure de toate bunătățile și să-L asculte. Proba ascultarii era să nu mănânce fructele unui anume copac, doar atât trebuiau să respecte.

Satan, un înger căzut, alungat din Rai pentru mândrie și răzvrătire, a venit în chip de șarpe și i-a amăgit. Neascultarea lor a adus PĂCATUL în lume. Brosura_sarpeAdam și Eva au pierdut grădina, stăpânirea asupra viețuitoarelor, au trebuit de atunci să transpire pentru mâncarea și bunurile lor iar femeia să nască în dureri. Mai mult, pentru că pedeapsa păcatului este MOARTEA, au devenit muritori cu trupurile iar după moarte și sufletul lor era condamnat la moarte și chin veșnic.

Brosura_cranii

Brosura_doi-oameni

Nu doar ei ci și copiii, nepoții, strănepoții, generații la rând până astăzi au moștenit o naturã pãcãtoasã și relele s-au ținut lanț: ucideri, desfrâu, furt, minciună, războaie, robie, blesteme și multe altele. Îți sună cunoscute toate acestea? Poți deschide doar televizorul la știri ca să le recunoști. Nici potopul, legile aspre date de sus, jertfele, pedepsele, asupririle, catastrofele naturale, nimic nu i-a putut face pe oameni să fie din nou perfecți, curați ori fără păcat. Noi, urmașii lor de azi, păcătuim mereu cu fapta, cu gândul, cu vorba și, oricât ne-am strădui să facem lucruri bune, acestea n-o să ne șteargă petele păcatului.

 

 

Tot Dumnezeu s-a gândit la o soluție, la un PREȚ care trebuia plătit pentru ca oamenii să poată fi iertați de păcate. Încă de la căderea lui Adam și a Evei, le-a prezis un urmaș care va avea puterea să distrugă lucrarea lui Satan în lume. Mai apoi El a vorbit multor oameni: împărați, țărani, oameni simpli sau educați vestindu-le despre un Mântuitor care avea să se nască în acest scop. Scrierile lor se află în Sfânta Biblie în Vechiul Testament. Toate aveau să se împlinească.Brosura_inima-Isus

Ți-a spus cineva că Dumnezeu nu există sau că nu-i pasă de oameni? FALS! Atât de mult a iubit El lumea că a dat pe unicul lui Fiu, L-a trimis din cer să se nască și mai apoi să moară pentru păcatele noastre. Trebuia un PREȚ foarte mare plătit pentru păcatele care se înmulțiseră foarte mult.

Și Isus Hristos a fost acest PREȚ. Deși nu a făcut rău nimănui, nici un păcat sau ilegalitate care să-L acuze, oamenii l-au condamnat la moarte pe cruce. Vindecase oameni, înviase morți, le binecuvântase copiii, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, despre dragostea Lui și răsplata a fost o cruce de lemn pe care l-au prins în cuie ca pe cel mai periculos ucigaș ori tâlhar al vremii.Nu are sens, nu-i așa? Dar acesta a fost planul lui Dumnezeu, nu o întâmplare nefericită a istoriei pentru că dacă Isus nu murea, nu am fi putut niciodată cu forțe proprii să fim curați și să mergem la Tatăl. Nici oamenii de atunci nici noi, pentru că DARUL iertării este dat tuturor celor care cred în El și cer iertare de păcate.

Brosura_mama-copilPrea simplu, eu ce dau în schimb? vei spune. În societatea de astăzi nu primești nimic fără muncă, gratuit. FALS! Dacă Dumnezeu ar fi doar un Judecător aspru, ne-ar pedepsi pentru orice vorbă, pentru orice gând sau privire aruncată unde nu trebuie. Sigur am fi găsiți VINOVAȚI! Dar El este înainte de toate Tatãl nostru! De câte ori ți-a trecut prin cap când ai fost copil că n-ar trebui să primești îngrijire, mâncare, haine, educație de la tatăl tău? Sau că nu ar trebui să sugi de la mama „gratuit”? Nu-i așa că niciodată?

 

Așa este și dragostea lui Dumnezeu pentru noi- cel mai de preț bun din lume dar fără plată, necondiționată. La fel și iertarea Lui. Tu nu vrei să fii iertat și mântuit? Nu vrei să ai siguranța că mâine, dacă ți-ai încheia viața ta, te-ai duce în Rai și nu la moarte veșnică? Dacă dorești acestea, roagă-te simplu cu această rugăciune:

Brosura_om-drumuriDoamne Tată, îți mulțumesc pentru dragostea Ta pentru mine. Îți mulțumesc și pentru PREŢUL sângelui plătit de Isus pe cruce. Cred că exiști și că vrei ca toți păcătoșii să se îndrepte și să aibă viață veșnică. Îmi pare rău de toate lucrurile rele pe care le-am făcut, le-am spus sau le-am gândit. Recunosc că sunt un păcătos. Astăzi vreau să-mi schimb viața mea de până acum, vreau ca Isus să fie Domnul, Prietenul, Călăuzitorul meu. Îmi deschid inima mea să-L primesc și mă rog să fiu iertat de păcate prin jertfa Lui pe cruce. Trimite Duhul Tău cel Sfânt să-mi arate cărarea și să mă depărteze de rău în viitor. Îți mulțumesc că m-ai curățit și m-ai salvat. Amin.

 

Calendar Activități

Ultima lună Februarie 2012 Luna următoare
D L Ma Mi J V S
week 5 1 2 3 4
week 6 5 6 7 8 9 10 11
week 7 12 13 14 15 16 17 18
week 8 19 20 21 22 23 24 25
week 9 26 27 28 29
Duminică 26 Feb @ ora 10:00
Serviciu de inchinare
RSS Harul.org
JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval